Instructiuni DV-2026 – Intrebari frecvente 22-25

SELECŢIONAREA

22. Cum ştiu dacă am fost selecţionat?

Trebuie să folosiţi numărul dumneavoastră de confirmare pentru a accesa Entrant Status Check disponibil pe website-ul E-DV la adresa dvprogram.state.gov începând cu data de 3 mai 2025 şi până la 30 septembrie 2026. Entrant Status Check este singurul mijloc prin care veţi fi înştiinţat de către Departamentul de Stat dacă sunteţi selecţionat, prin care vi se vor furniza instrucţiuni suplimentare referitoare la aplicaţia de viză şi veţi fi înştiinţat despre data şi ora interviului dumneavoastră de viză. Pentru a se asigura că se vor folosi toate vizele disponibile, Departamentul de Stat va putea folosi Entrant Stratus Check pentru a înștiința selecționații adiționali după data de 3 mai 2025. Păstrați numărul de confirmare până la 30 septembrie 2026 pentru orice actualizări. Singurul website autorizat de Departamentul de Stat pentru înregistrarea oficială online în programul Diversity Visa şi Entrant Status Check este dvprogram.state.gov.

Departamentul de Stat NU vă va contacta pentru a vă înştiinţa că aţi fost selecţionat. (Vezi întrebarea #25).

23. Cum voi şti dacă nu am fost selecţionat? Voi fi înştiinţat?

Departamentul de Stat NU vă va contacta pentru a vă înştiinţa că nu aţi fost selecţionat. Va trebui să folosiți Entrant Status Check pentru a verifica dacă ați fost selcționat. Puteţi verifica statutul înregistrării dumneavoastră pentru DV-2026 prin Entrant Status Check pe website-ul E-DV începând cu 3 mai 2025 până pe 30 septembrie 2026. Păstraţi numărul dvs. de confirmare cel puţin până pe data de 30 septembrie 2026. (Informaţii despre statutul înregistrărilor pentru programul DV din anul precedent, DV-2025, sunt disponibile online până pe 30 septembrie 2025.)

24. Ce se întâmplă dacă îmi pierd numărul de confirmare?

Aveţi nevoie de numărul dvs. de confirmare pentru a accesa informaţiile prin Verificarea Statutului Înregistrării. O aplicaţie este acum disponibilă prin Verificarea Statutului Înregistrării (Entrant Status Check – ESC) pe pagina E-DV care vă va permite să recuperaţi numărul dvs. de confirmare prin adresa de email prin care v-aţi înregistrat, introducând anumite date personale pentru a vă confirma identitatea.

Ambasadele sau Consulatele S.U.A. şi Centrul Consular Kentucky (KCC) nu pot să verifice pentru dvs. statutul de selecţie şi nici să vă furnizeze numărul de confirmare în mod direct (altfel decât prin aplicaţia Verificarea Statutului Înregistrării). Departamentul de Stat NU vă poate pune la dispoziţie o listă a persoanelor selecţionate să continue procesul de viză.

25. Voi primi informaţii de la Departamentul de Stat prin email sau prin poştă?

Departamentul de Stat nu vă va trimite o scrisoare de notificare. Guvernul S.U.A. nu a trimis niciodată mesaje e-mail solicitanţilor pentru a-i informa că au fost desemnaţi câştigători şi nici nu se intenţionează să se folosească e-mailul în acest scop pentru programul DV-2026. Dacă sunteţi selecţionat, veţi primi doar o comunicare prin e-mail referitoare la programarea interviului de viză după ce aţi răspuns instrucţiunilor de notificare de pe pagina Verificării Statutului Înregistrării. Aceste e-mailuri nu vor conţine informaţii efective despre data şi ora programării; ele vă vor informa pur şi simplu că există detalii despre programare şi că va trebui să accesaţi Verificarea Statutului Înregistrării pentru detalii. Departamentul de Stat va putea trimite mesaje email pentru a reaminti participanților la loteria DV să verifice ESC pentru a afla statutul înregistrării lor. Însă, aceste mesaje email nu vor indica niciodată dacă un participant la loterie a fost sau nu selecționat.

Vă rugăm să reţineţi că numai paginile de internet care se termină cu sufixul de domeniu “.gov” sunt pagini oficiale ale guvernului Statelor Unite. Multe alte pagini de internet non-guvernamentale (de ex., care folosesc sufixele “.com,” “.org,” sau “.net”) pun la dispoziţie informaţii şi servicii legate de imigrare şi vize. Departamentul de Stat nu sprijină, nu recomandă şi nu sponsorizează nicio informaţie sau material prezentat pe aceste pagini.

Atenție: Este posibil să primiţi mesaje e-mail din partea unor pagini de internet care pot încerca să vă păcălească să trimiteţi bani sau datele dvs. personale. Este posibil să vi se ceară să plătiţi pentru diferite servicii cum ar fi formulare sau informaţii despre procedurile de imigrare, care sunt disponibile gratuit pe paginile de internet ale Departamentului de Stat, travel.state.gov , sau pe paginile Ambasadelor sau Consulatelor S.U.A. Mai mult, aceste site-uri sau organizații pot încerca să vă fure banii prin încasarea de taxe pentru diferite servicii DV. Dacă veţi trimite bani acestor încercări de fraudare, cu siguranţă că nu îi veţi mai recupera. De asemenea, nu trimiteţi datele dvs. personale acestor pagini de internet, pentru că vor putea fi folosite în furtul/fraudarea identităţii.

Aceste mesaje email înșelătoare pot fi trimise de persoane care pretind a fi afiliate cu Kentucky Consular Center sau Departamentul de Stat. Rețineți, guvernul S.U.A. nu a trimis niciodată mesaje e-mail solicitanţilor pentru a-i informa că au fost desemnaţi câştigători şi nici nu se intenţionează să se folosească e-mailul în acest scop pentru programul DV-2026. Departamentul de Stat nu vă va cere să trimiteți bani prin poștă sau prin servicii de tip Western Union, cu toate că cererile de ajustarea a statutului depuse la USCIS necesită o plată prin poștă. Vă rugăm să vizitați pagina aceasta pentru mai multe detalii despre ajustarea statutului.

Citeste mai departe » Intrebari frecvente 26-30